Ungaria a făcut public acordul semnat vineri, la Budapesta, de miniștrii de Interne din Bulgaria, România, Austria și Ungaria privind aderarea României și Bulgariei la Schengen și cu granițele terestre. Potrivit documentului, cele două state vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin șase luni, în timp ce controalele dintre Bulgaria și Grecia vor fi ridicate.
„Pentru a atenua potențiala modificare a tiparelor migratorii care ar putea apărea ca o consecință imediată a absenței frontierelor interne, să continue să efectueze controale la frontiere în conformitate cu articolul 25, alineatul (1), litera (a), din Regulamentul (CE) nr. 25a alineatele (4) și (5) din Codul frontierelor Schengen la frontierele terestre dintre Ungaria și România și dintre România și Bulgaria pentru o perioadă inițială de cel puțin șase luni, pentru a preveni orice amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne”, se arată în documentul publicat de Ungaria pe platforma X și citat de G4Media.
Documentul mai prevede ca eforturile comune de combatere a migrației ilegale să continue conform acordului încheiat între Austria, România și Bulgaria pe 29 decembrie 2023.
De asemenea, Bulgaria trebuie ajutată în continuare să protejeze frontiera terestră a UE cu Turcia prin desfășurarea mai multor polițiști de frontieră: Austria 15, Bulgaria 25, Ungaria 20 și România 40
Iar obiectivul e ca România și Bulgaria să fie primite în Schengen și cu granițele terestre până la 1 ianuarie 2025: „Prin încheierea și punerea în aplicare a prezentei declarații, părțile au convenit să inițieze demersurile necesare pentru adoptarea deciziei oficiale a Consiliului privind stabilirea datei de ridicare a controalelor persoanelor la frontierele interne terestre cu și între Republica Bulgaria și România, până la sfârșitul acestui an”.
Vineri, aflat la Budapesta, unde a avut loc o reuniune ministerială, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România va reuși o aderare completă la Schengen până la finalul anului: „Sunt convins că astăzi vom ajunge la un acord și la nivelul miniștrilor de interne din cele patru state implicate, care sunt prezenți la Budapesta, și doresc să mulțumesc pe această cale tuturor echipelor implicate în negociere. Având în vedere toate aceste lucruri concrete, sunt încrezător că după 13 ani, România va reuși o aderare completă la Schengen până la finalul anului”.
La rândul său, în conferința comună cu Ciolacu, premierul ungar Viktor Orban a declarat că de la 1 ianuarie 2025 România și Bulgaria ar putea adera complet la Schengen: „Și ultima barieră a fost înlăturată aici. Dacă toate merg conform planurilor noastre, atunci, de la 1 ianuarie 2025 dacă mă duc la domnul premier cu mașina nu voi mai fi oprit la frontieră, ci voi putea conduce mașina de la Budapesta la București fără să fie vreun control, ceea ce va fi foarte important în viața noastră, a tuturor”.