Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrolul rusesc

Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrolul rusesc
Foto: Hepta/Abaca Press / AA/ABACA.

Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului la petrol. Anunțul a fost făcut sâmbătă, 3 decembrie, de ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, pe pagina sa oficială de Facebook.

Ungurii, scutiți de aplicarea plafonării prețului petrolului

Conform agenției ungare MTI citate de news.ro, Péter Szijjártó a scris: „Uniunea Europeană introduce plafonarea preţului petrolului. Cu toate că ar fi timpul ca Bruxelles-ul să îşi dea seama că aceste măsuri şi altele similare afectează cel mai mult economia europeană”.

Potrivit acestuia, ar fi necesară creşterea cantităţii resurselor energetice, ceea ce ar reduce preţurile.

„În timpul negocierilor privind plafonarea preţului petrolului, am luptat mult pentru interesele Ungariei şi, în final, am reuşit: Ungaria a fost scutită de aplicarea plafonării preţului petrolului”, a subliniat el.

Ministrul a adăugat că, prin această decizie, s-a reuşit încă o dată protejarea securităţii energetice a Ungariei.

Uniunea Europeană a ajuns vineri la un acord pentru un plafon de 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc, un pas cheie, deoarece sancțiunile occidentale urmăresc să reordoneze piața mondială a petrolului pentru a preveni creșterea prețurilor și blocării finanțării războiului inițiat de Vladimir Putin, scrie ft.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)