Ungaria a extins cu încă trei luni perioada de plafonare a prețurilor la carburanți

Publicat: 15 02. 2022, 00:08
Viktor Orban, premier al Ungariei și lider al partidului Fidesz. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Jaroslav Nov

Ungaria se confruntă de asemenea cu o creștere accelerată a inflației, cauzată de creșterea prețurilor la energie. În acest context măsura privind plafonarea prețurilor carburanților a fost etinsă pentru încă trei luni, potrivit unui anun făcut de premierul Viktor Orban, potrivit Reuters.

Guvernul lui Orban a redus costul alimentelor de bază în februarie, extinzând plafoanele deja existente la prețul energiei, combustibilului și împrumuturilor ipotecare.

„Plafonul de preț a funcționat, prin urmare îl prelungim pentru încă trei luni”, a spus Orban. Aceasta înseamnă că reglementarea care limitează prețurile de vânzare cu amănuntul a combustibilului la 480 de forinți (1,53 USD sau 1,35 EUR) pe litru, care trebuia să expire săptămâna viitoare, va rămâne în vigoare până pe 15 mai, deci după momentul alegerilor. Când a fost impusă, prețurile în piață erau în apropierea nivelului de 500 de forinți.

În ciuda controlului prețurilor, prețurile de consum din Ungaria au crescut cu cel mai rapid ritm din ultimii 15 ani în ianuarie.

Partidul Fidesz al lui Orban a trecut cu două puncte procentuale de alianța de opoziție într-un sondaj realizat în ianuarie de sondajul Republikon Institute, publicat luna trecută.