Ungaria a blocat o cerere UE către ONU pentru monitorizarea încălcărilor drepturilor omului de către Rusia

Ungaria a blocat o cerere UE către ONU pentru monitorizarea încălcărilor drepturilor omului de către Rusia
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Aleksey Nikolskyi

Ungaria s-a opus săptămâna trecută la o propunere a UE de a solicita Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU un raportor special pentru încălcări rusești ale drepturilor omului, susțin oficiali de rang înalt pentru Playbook, o publicație a Politico.

Vetoul exprimat de Ungaria a blocat demersul UE. În schimb, celelalte 26 de state membre UE au cerut raportorul prin intermediul delegațiilor naționale.

Parlamentul European: Ungaria nu mai este o democrație deplină, ci o autocrație electorală

Cu o majoritate covârșitoare, Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o rezoluție simbolică prin care a reclamat că Ungaria nu mai este o democrație deplin funcțională și ar trebui considerată „un regim hibrid de autocrație electorală”, în care alegerile se desfășoară regulat, dar fără a fi respectate normele democratice de bază, transmite Euronews.

„Există un consens tot mai mare printre experți că Ungaria nu mai este o democrație”, susțin eurodeputații.

Prin această rezoluție, Parlamentul European a condamnat „eforturile deliberate și sistematice” ale guvernului Viktor Orban pentru a submina valorile centrale ale UE.

Totuși, eurodeputații au criticat și instituțiile UE pentru că au permis derapajul nedemocratic al Budapestei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație