Una dintre cele mai moderne nave de război din Rusia, înarmată cu rachete hipersonice avansate, a efectuat exerciții în Marea Norvegiei, a anunțat marți Ministerul apărării de la Moscova, potrivit CNN.
Fregata Amiral Gorshkov a efectuat exerciții de apărare aeriană, exersând respingerea unor lovituri aeriene inamice în condiții meteo dificile pe mare, se arată în comunicatul transmis de Ministerul rus al apărării.
Echipajul a exersat manevrarea navei, transmiterea și primirea datelor de atribuire a țintelor, dar și desfășurarea armelor la bord, a precizat Moscova.
Nava de război a pornit miercurea trecută dintr-un port din nordul Rusiei, după o discuție în sistem de videoconferință între președintele rus Vladimir Putin, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și comandantul fregatei, a relatat agenția rusă de presă TASS.
Vladimir Putin s-a lăudat că nava transportă rachete hipersonice Zircon, care au rază lungă de acțiune și se deplasează la o viteză de peste cinci ori mai mare decât viteza sunetului, fiind mai greu de detectat și interceptat.
La acel moment, în materialul TASS nu a fost menționat explicit și războiul din Ucraina. Este neclar dacă rachetele Zircon vor fi și ele desfășurate în conflict.