Vulcanul Campi Flegrei, care a erupt ultima oară în 1538, pune în pericol sute de mii de locuitori.
O jumătate de milion de locuitori se află sub amenințarea directă a vulcanului Campi Flegrei, de lângă Napoli, avertizează un studiu anglo-italian, conform G4media.
„Este un vulcan extrem de periculos”, explică pentru AFP Stefano Carlino, coautor al studiului universității londoneze UCL și al Institutului italian de geofizică și vulcanologie (INGV), publicat în revista „Communications Earth & Environment”. „Nu spunem că va avea loc o erupție, spunem că pentru o erupție condițiile sunt mai favorabile acum”, precizează Christopher Kilburn de la UCL, responsabil cu lucrarea.
Energia vulcanului este de așa natură încât erupția sa de acum 30.000 de ani ar fi contribuit la dispariția omului de Neanderthal, susține unele ipoteze. O renaștere a activității la începutul anilor 1980 a dus la evacuarea a 40.000 de locuitori, dar despre vulcan nu s-a mai vorbit de atunci. Cu toate acestea, în 1950 au avut loc zeci de mii de cutremure care au slăbit caldera.
Aceste cutremure, dar și cele care au avut loc în 2019, au bulversat straturile subterane, iar orașul Pozzuoli, pe care se află vulcanul, s-a ridicat cu patru metri de-a lungul deceniilor. Cercetătorii susțin că efectele activității vulcanului sunt „cumulative”.
„O posibilă erupție ar putea fi precedată de semnale relativ slabe, cum ar fi un nivel modest de ridicare a solului și un număr mai mic de cutremure”, notează autorii studiului.
Posibilitatea unei megaerupții este „foarte mică”, spune Stefano Carlino, care mai spune că „mai probabile sunt mici erupții”.
O jumătate de million de oameni se află în risc ridicat, iar alți 800.000 sunt într-o zonă cu risc mai scăzut. În cazul unei alerte, planul autorităților locale prevede evacuarea populației cu mijloace de transport în comun.
Nivelul de arteă (verde, galben, portocaliu, roșu) este reviziuit lunar. Momentan, în Pozzuoli nivelul de alertă este galben, a spus purtătoarea de cuvânt locală, Giordania Mobilo.