Unul dintre cei mai activi vulcani ai Japoniei, Sakarajima, a erupt. A fost generată o explozie puternică, iar lava a fost aruncată spre exterior, relatează theguardian.com.
Conform agenției de Meteorologie din Japonia, vulcanul Sakurajima, situat pe insula Kyushu, la 50 de km de centrala nucleară Sendai, a erupt, iar autoritățile au emis cod portocaliu de avertisment.
Evacuarea populației din perimetrul respectiv a fost realizată încă din luna august a anului precedent, din momentul în care vulcanul a dat primele semne de viață.
#DIRECT_ONE_k2ocsa#
Accesul pe o rază de doi kilometri în jurul craterului a fost interzis de către Agenția de Meteorologie, nefiind declarate victime sau daune materiale.
„Nu cred că explozia va avea vreo urmare gravă, însă bineînţeles, trebuie să monitorizăm în continuare activitatea vulcanică”, a declarat un vulcanolog din cadrul Universității Kyoto.