Un val de atacuri cibernetice din partea hackerilor sirieni, așteptat de SUA
Americanii se pregătesc ca marile companii să cadă pradă unui posibil val de atacuri cibernetice în perioada următoare, venind din partea hackerilor care au legături cu Siria și Iranul.
Agenția pentru Securitate Națională (NSA) s-a conectat la computerele hackerilor din Orientul Mijlociu pentru a le evalua capacitatea de a perturba rețelele electrice, sistemele financiare și alte elemente majore de infrastructură, citează Bloomberg.
Pregătirile, care fac parte din planuri mai largi ale Pentagonului, au devenit urgente în urma unui atac din această săptămână asupra site-ului New York Times efectuat de Armata Electronică Siriană (Syrian Electronic Army), o grupare pro-Assad. Gruparea a atacat iniţial contul de pe Twitter al Associated Press, pentru a raporta o informaţie falsă despre o explozie lângă Casa Albă. Informaţia a dus la scăderea indicelui S&P 500, care a pierdut temporar 136 de miliarde de dolari din capitalizarea de piaţă.
Raportatele serviciilor americane de securitate arată că hackerii sirieni au o capacitate limitată. În schimb, hackerii cu legături cu regimul iranian au testat în ultimele luni companii americane de importanţă majoră în infrastructură, identificând vulnerabilităţi care vor putea fi folosite mai târziu, a spus James Lewis, specialist în securitatea informatică la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale.