Un urs de la o grădină zoologică din Rusia își strânge în brațe puiul

Publicat: 10 04. 2011, 10:45
Fotografii au reuşit să surprindă o serie de imagini inedite la o grădină zoologică din Rusia, unde un urs îşi îmbrăţişează şi îşi alintă de zor puiul. Comportamentul ursului i-a uimit pe îngrijitori,...

Fotografii au reuşit să surprindă o serie de imagini inedite la o grădină zoologică din Rusia, unde un urs îşi îmbrăţişează şi îşi alintă de zor puiul.

Comportamentul ursului i-a uimit pe îngrijitori, care spun că, în general, urşii nu se apropie de puii lor, lăsându-i în grija femelelor.

Însă ursul Balu este mult mai apropiat de puiul său, chiar și decât mama ursoaică, Masha, potrivit îngrijitorilor de la grădina zoologică Promorsky din estul Rusiei.

Directorul grădinii Zoologice, Elena Aseidulina a declarat: „Tatăl, împotriva oricăror legi ale naturii, este foarte şi grijuliu şi drăgăstos cu puii săi. În general, mama este cea care are grijă de pui, dar Balu este o excepţie. Este un exemplu de tată bun”, citată de Daily Mail.

Îngrijitorii au remarcat faptul că Balu şi-a asumat rolul de „femelă” în grup, prin faptul că are grijă de pui şi îi învaţă cum să se apere de pericole.

„Balu a învăţat-o pe Diva (n.r. puiul său) să înoate în piscină”, a declarat directorul instituţiei.

Balu şi Masha au fost aduşi la grădina zoologică Promorsky în 2002, după ce au fost salvaţi de autorităţile ruse de braconieri.