Un tigru siberian eliberat de Vladimir Putin a fugit în China

Un tigru siberian eliberat de Vladimir Putin a fugit în China

Kuzia, tigrul siberian eliberat în sălbăticie de președintele rus Vladimir Putin, a traversat Fluviul Amur și se află în China, informează AFP.

„Inspectoratul special a avertizat agenţia pentru supravegherea speciilor rare din Rusia că tigrul Kuzia a plecat în China. Sperăm că omologii noştri din China vor supraveghea animalul, în cadrul cooperării internaţionale”, a declarat Vitali Timcenko, reprezentantul programului pentru protejarea tigrilor siberieni.

Tigrul a trecut frontiera la începutul lunii octombrie, traversând Fluviul Amur.

Autorităţile ruse au urmărit traseul tigrului prin satelit, printr-un dispozitiv electronic care i-a fost ataşat în mai, înainte de a fi eliberat în sălbăticie, însă presa rusă se arată îngrijorată în legătură cu prezenţa braconierilor, care l-ar putea ucide.

Preşedintele rus, care şi-a manifestat periodic angajamentul în favoarea animalelor pe cale de dispariţie, a eliberat în sălbăticie în luna mai trei tigri, printre care şi Kuzia, în Extremul Orient rus. Alţi doi tigri au fost eliberaţi în iunie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`