Un teren disputat de Croația și Serbia ar putea deveni cea mai nouă „țară” din Europa. 160.000 de persoane au cerut deja cetățenie

Un teren disputat de Croația și Serbia ar putea deveni cea mai nouă „țară” din Europa. 160.000 de persoane au cerut deja cetățenie
Foto: nydailynews.com

Un bărbat a găsit un bucată de teren din Europa pe care susține că a fondat Republica Liberland. Se pare că bucata de pământ, de aproximativ 7 kilometri pătrați este situată lângă Dunăre, între Croația și Serbia, potrivit gândul.info.

Guvernele celor două țări se bat pentru a trece sub propriul nume suprafața respectivă, dar până se va întâmpla acest lucru, aceasta rămâne un „teren al nimănui”.

Iar din cauza acestei dispute, un ceh a încercat să profite, și s-a autoproclamat președintele țării, denumită Liberland. Vit Jedlicka s-a autoproclamat președintele Republicii, și i-a făcut un site, un drapel și chiar și o stemă.

Limbile oficiale sunt ceha și engleza.

Cehul a lansat pe internet o campanie pentru a strânge 5.000 de cetățeni, iar până acum au fost depuse 160.000 de cereri pentru cetățenie în Liberland.

Inițiativa lui Jedlicka deja are concurență. O altă națiune, denumită Paraduin dispută teritoriul respectiv. Rămâne de văzut ce va face Croația și Serbia în legătură cu acest teritoriu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`