Un tată acuzat de omor din culpă după un accident provocat de fiul său! Verdictul instanței care a șocat pe toată lumea

Publicat: 14 03. 2025, 13:41
kid-6803576_1280
Sursa: Pixabay

Un bărbat din Italia a fost acuzat de omor din culpă, după ce fiul său, care învăța să meargă pe bicicletă, a provocat un accident fatal în care o femeie în vârstă a murit. Cazul a generat controverse, iar verdictul instanței a surprins pe toată lumea.

Tragedia s-a petrecut în Italia, când un băiat de 5 ani a pierdut controlul bicicletei și a lovit o femeie în vârstă, conform agenției ANSA. La început, accidentul nu părea să fie grav, însă tatăl copilului a insistat ca femeia să fie dusă la spital. Pe parcursul transportului, aceasta și-a pierdut cunoștința, iar la scurt timp după ce a ajuns la spital, medicii au declarat-o decedată, relatează Mirror, citat de Observatornews.ro.

Acuzat pentru că nu a prevenit accidentul

Potrivit legii italiene, o persoană poate fi trasă la răspundere penală dacă nu previne un incident pe care avea obligația legală să-l evite. Procurorii l-au acuzat pe tatăl băiatului, afirmând că acesta nu și-a supravegheat copilul corespunzător și că a permis producerea accidentului. În cazul în care ar fi fost găsit vinovat, bărbatul ar fi fost obligat să plătească despăgubiri de 200.000 de euro.

Judecătorii l-au achitat

După o examinare detaliată a cazului, judecătorul Luigi Iannelli din Milano a respins acuzațiile, argumentând că accidentul nu era previzibil și că tatăl copilului nu ar fi avut posibilitatea să intervină la timp pentru a-l evita. Drept urmare, bărbatul a fost achitat și nu va fi obligat să plătească despăgubiri.