Un susținător al ISIS care plănuia să comită un atentat în Germania a fost arestat

Publicat: 21 12. 2017, 10:18
Foto: The Guardian

Autoritățile din Germania au arestat un bărbat de 29 de ani, care ar fi plănuit să comită un atentat cu un vehicul în orașul Karlsruhe.

Bărbatul, un susținător al grupării teroriste ISIS, voia să intre cu un vehicul în mulțimea adunată în jurul unui patinoar aflat într-o piață, scrie Libertatea.

În iunie 2015, bărbatul a părăsit pentru prima dată Germania cu destinaţia Irak, de unde ar fi revenit în martie 2016, iar o a doua călătorie a fost făcută în iunie 2016, în cursul căreia a jurat supunere grupării jihadiste.

El s-a antrenat în ce priveşte mânuirea armelor de foc şi a spionat pentru ISIS, după care a revenit în Germania în iulie 2017.