Un spaniol este obligat de instanță să-i plătească fostei soții peste 200.000 de euro pentru că s-a ocupat de casă în timpul căsătoriei

Publicat: 07 03. 2023, 23:32
Actualizat: 07 03. 2023, 23:33
Sursa foto: Pixabay
Un tribunal spaniol a decis că un bărbat trebuie să-i plătească fostei sale soții peste 200.000 de euro (echivalentul a peste 20 de ani de salariu), pentru că s-a ocupat de treburile casnice în timpul căsătoriei lor.

O femeie primește despăgubire de peste 200.000 de euro de la fostul soț pentru că s-a ocupat de casă în timpul căsătoriei

Femeia, mamă a doi copii şi căsătorită sub regimul separării bunurilor, s-a ocupat, în perioada mariajului, „de casă, de familie, cu tot ceea ce implică aceasta”, se arată în decizia judiciară a tribunalului din Vélez-Málaga, datată 15 februarie. Prin urmare, femeia va primi „o despăgubire de 204.624,86 euro”, a decis instanţa, potrivit Agerpres.

Potrivit avocatului femeii, această sumă reprezintă „salariul minim” pentru perioada cuprinsă între iunie 1995 şi decembrie 2020, adică 24 de ani şi jumătate.

Femeia s-a arătat foarte mulțumită de situație

Într-un interviu acordat marţi postului de radio Cadena SER, femeia a declarat că soţul ei „nu voia ca ea să lucreze în afara casei”, deşi l-a ajutat în privinţa sălilor de sport pe care acesta le deţinea, ocupându-se de „PR, fiind instructoare”, dar fără a fi plătită.

În rest, „m-am dedicat exclusiv treburilor casnice, având grijă de soţul meu, ocupându-mă de casă”, a continuat ea, mărturisind că este „foarte mulţumită” de decizia instanţei.

În același timp, bărbatul de origine spaniolă va trebui să plătească lunar o pensie alimentară fostei sale soţii pentru fiicele sale.