Un site de întâlniri din Canada și-a făcut reclamă cu fotografia unei adolescente care s-a sinucis

Publicat: 19 09. 2013, 14:46
Un site de întâlniri din Canada și-a făcut reclamă pe baza unei fotografii a unei tinere care s-a sinucis anul trecut. Părinții adolescentei care și-a luat viața în primăvara lui 2012 după ce a fost hărț...

Un site de întâlniri din Canada și-a făcut reclamă pe baza unei fotografii a unei tinere care s-a sinucis anul trecut.

Părinții adolescentei care și-a luat viața în primăvara lui 2012 după ce a fost hărțuită pe internet, s-au arătat îndurerați când au descoperit pe acel site fotografia fiicei lor, folosită pentru promovare, relatează AFP.

Rehtaeh Parsons, 17 ani, s-a sinucis în luna aprilie, după ce fusese agresată sexual la o petrecere unde se consumase multă băutură, iar fotografii din timpul orgiei fuseseră postate pe internet.

În urmă cu câteva zile, site-ul ionechat.com a postat online fotografii ale tinerei pentru a-şi promova serviciile de întâlniri. Site-ul a fost închis.

Fiica mea a fost atât de traumatizată de hărţuirea pe internet încât s-a sinucis, iar acum văd un promo pe Facebook cu fotografii ale ei pentru un site de întâlniri. Este dezgustător„, a spus tatăl tinerei, Glen Canning.

Bărbatul nu ştie dacă cele două fotografii au fost luate de pe internet şi folosite fără să se cunoască povestea tragică a tinerei sau dacă, dimpotrivă, site-ul le-a ales intenţionat pentru trafic.

Facebook a scos imediat fotografiile adolescentei de pe paginile sale și a oferit scuze familiei.

Este un exemplu extrem de nefericit al unui promotor care ia de pe internet o fotografie ca să o folosească într-o campanie publicitară. Ne cerem scuze pentru prejudiciul creat„, a spus un purtător de cuvânt al Facebook într-un e-mail.

Rehtaeh Parsons s-a sinucis după ce, timp de un an, colegii și-au bătut joc de ea deoarece a fost victima unui viol în grup. (Detalii AICI)