Un sat din Spania vrea să dea în arendă terenuri agricole, pentru cultivarea marijuanei

Un sat din Spania vrea să dea în arendă terenuri agricole, pentru cultivarea marijuanei

Datoria publică a satului Rasquera din Spania a ajuns la cifra de 1,3 milioane de euro iar autorităţile locale nu dispun de mijloacele necesare pentru a putea achita această sumă. Astfel că primăria s-a hotărât să dea în arendă terenurile agricole pentru cultivarea de marijuana.

Interesată de ofertă s-a arătat şi o companie din Barcelona, care le-ar fi oferit suma necesară pentru plata datoriei în doi ani. Cei şapte membrii ai consiliului local au aprobat proiectul în martie iar constroversele iscate au fost lămurite prin organizarea unui referendum.

Deși majoritatea localnicilor au fost de acord cu iniţiativa, nu s-a întrunit procentul necesar de 75%, aşa că planul a fost respins.

Populaţia satului Rasquera este de numai 960 de persoane, însă problemele lor economice reflectă starea în care se află întreaga ţară. În cadrul referendumului însă, numai 308 s-au declarat pentru cultivarea de marijuana iar 239 împotrivă.

 Printre locuitorii Barcelonei există aproximativ cinci mii de persoane care fumează marijuana şi s-au declarat încântate de iniţiativa micului sat, dar se pare că visul lor este departe de a se mai împlini.
 

Terenuri date în arendă pentru culturile de marijuana

Embed: " />
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`