Un român i-a păcălit pe polițiștii olandezi că fură benzină, pentru a merge la închisoare. „Am vrut să mă relaxez pentru o vreme”
Un tânăr român le-a spus polițiștilor olandezi că e în căutarea unei mașini de unde să fure benzină. Acesta a recunoscut în proces că a mințit pentru că își dorea să meargă la închisoare.
Pentru ce este judecat românul
Tânărul român în vârstă de 19 ani a fost oprit de polițiști în luna aprilie în timp ce se afla la volanul mașinii unui client, după cum a susținut acesta ulterior. În portbagajul mașini autoritățile au descoperit obiecte furate cu șase zile înainte, potrivit libertatea.ro.
Acesta este judecat după ce a condus un Audi pe care abia îl reparase și în portbagajul căruia erau un convertor catalitic, mai multe scule și chei, mai multe numere de înmatriculare, toate furate.
Tânărul a încercat să le explice autorităților că face parte dintr-un grup de Facebook de mecanici auto români stabiliți în Olanda. „Cineva mi-a trimis un mesaj că mașina lui nu mai pornește. Am scos pompa sa vad de ce nu merge. Apoi am mers cu mașina la un depozit din Zoetermeer pentru o altă pompă. Am mers la mașină cu fratele meu. Am avut o ceartă uriașă cu el, lucrurile nu au mers bine în ultima vreme. Am înlocuit senzorul, mai întâi am scos pozitivul de la baterie”. A fost momentul în care judecătorul l-a întrerupt și cei din sală au început să râdă: „Nu trebuie să-mi povestești reparațiile”.
„Am început să testez mașina (după ce a fost reparată – n.red.). Apoi poliția a mers în spatele meu și mi-a făcut semn să mă opresc. M-au întrebat dacă am acte pentru mașină. Nu aveam”.
De ce a vrut tânărul să facă închisoare
Judecătorul l-a întrebat pe tânăr dacă știa de obiectele furate, însă acesta a negat. „Ați spus poliției că sunteți în căutarea unei mașini ca să furați benzină”. „A fost o minciună”, spune românul. „Am vrut să stau departe de fratele meu cât mai mult posibil. Locuim în aceeași casa, dar nu mai vorbesc cu el. Tot ce spun este greșit pentru el. Am întrerupt legătura. Avem un hol lung. El trăiește de o parte și eu de cealaltă. Mâncăm fiecare în camera noastră”.
„Care este versiunea corectă acum? Asta sau ce ai spus poliției?”, întreabă judecătorul. „Asta”, răspunde calm românul. „Am vrut să scap de fratele meu și să mă relaxez pentru o vreme”.
Judecătorul a decis ca românul va fi condamnat și va avea o pedeapsă de 40 de ore de muncă în folosul comunității. „Se poate doar sâmbăta. Serviciul de probațiune are și proiecte în weekend”, adaugă magistratul.