Un român din Spania a stat 10 ore pe acoperișul unei mașini, pentru a se salva din calea inundațiilor. Mărturiile supraviețuitorilor

Un român din Spania a stat 10 ore pe acoperișul unei mașini, pentru a se salva din calea inundațiilor. Mărturiile supraviețuitorilor
Sursa foto: Hepta / Abaca Press / Isaac Buj

Furtunile din Spania au afectat viețile a mii de oameni. Cei care au văzut ororile derulându-se în fața ochilor lor probabil că nu vor mai fi niciodată la fel ca înaintea inundațiilor. Acesta este și cazul a patru bărbați, printre care și un român, care au petrecut o noapte întreagă pe o dubă, rugându-se ca mașină să nu se răstoarnă până nu vor fi salvați.

Edison Cayo, un ecuadorian în vârstă de 26 de ani, se afla în mașina sa de muncă, blocat pe autostradă, când a observat cum apa începea să intre în vehiculul său. Edison a coborât și s-a urcat pe acoperișul dubei sale, iar la scurt timp, i-a sugerat și unui alt șofer să îi urmeze exemplu. Așa au ajuns cei doi să împartă terifiați acoperișul unei mașini, cu speranța că vor supraviețui.

Apa creștea, iar curentul devenea tot mai puternic, iar pe acoperișul mașinii s-au mai alăturat două persoane, un român și un spaniol. Așa au ajuns cei patru bărbați să petreacă toată noaptea pe mașină, rugându-se ca aceasta să reziste și să nu se răstoarne.

„A trebuit să văd lucruri pe care nu mi le-am imaginat niciodată. Am văzut cum mașinile cu oameni înăuntru erau târâte spre mare. Am văzut cum mașinile se scufundă și oamenii care nu puteau ieși erau prinși înăuntru”, a povestit Edison, potrivit Extra.ec.

Supraviețuitorii inundațiilor, măcinați de sentimentul de neputință

Edison s-a simțit neputincios, văzând cum alți oameni rămân blocați în mașini sau cum sunt luați cu tot de ape. Însă, au fost și multe persoane care au reușit să se salveze din calea apelor, folosind aceeași metodă ca cei patru bărbați.

„Am fost foarte norocos, ca și alți oameni ale căror mașini au supraviețuit. Am petrecut noaptea pe acoperișul vehiculelor, așteptând un ajutor care nu a ajuns niciodată în Valencia”, a mai spus el.

 

„Am crezut, literalmente, că o să mor, că asta va fi ultima mea zi”

La început, Edison a crezut că situația va fi rezolvată. De altfel, sora și tatăl lui au încercat să-l caute cu mașina, dar nu au putut să treacă, deoarece Garda Civilă blocase accesul în zonă.

„Am crezut, literalmente, că o să mor, că asta va fi ultima mea zi. Viitura a fost foarte puternică, un curent pe care nu mi l-am imaginat niciodată că atât de intens și periculos. Eram foarte speriat. Eram pe acoperișul dubei să mă rugam ca toate astea să se sfârșească”, spune el cu angoasă.

Atât el, cât și ceilalți trei bărbați au rămas aproximativ 10 ore pe acoperișul mașinii, până când inundația s-a domolit și au putut pleca.

Edison critică incompetența autorităților locale. Subliniază că mesajul de alertă trimis locuitorilor din Valencia a sosit la ora 20.00, când era deja prins de apă de două ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)