Un român a fost condamnat la închisoare în Italia. A călcat doi tineri și l-a ucis pe unul dintre ei

Un român a fost condamnat la închisoare în Italia. A călcat doi tineri și l-a ucis pe unul dintre ei
Sursa foto: Pixabay

Un român de 33 de ani a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare, în Italia, după ce a călcat doi tineri, un băiat și o fată, pe bicicletă și l-a ucis pe unul dintre ei.

Cum s-a produs incidentul

Românul conducea un furgon, iar cei doi tineri pe bicicletă traversau trecerea de pietoni în Garbagnate Milanese, în Milano, moment în care au fost călcați de șofer. Incidentul s-a produs în 17 iulie 2023, conform observatornews.

Șoferul s-a oprit să îi ajute pe tineri, dar băiatul a murit și fata a fost internată la spital în stare gravă.

A săvârșit multe infracțiuni

Românul a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost pozitiv. Mai mult, nu avea nici permisul de conducere valabil. Astfel, instanța din Milano l-a condamnat, joi, pe român la 7 ani și 4 luni de închisoare.

El a fost reclamat de mult ori, încă din 2016, pentru conducerea sub influența alcoolului și fără permis de conducere valabil și a săvârșit multe infracțiuni rutiere, fiind deja în perioada de probă.

Mama victimei a transmis că judecător i-a dat bărbatului pedeapsa maximă pentru astfel de cazuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:11 - Aproape 80 de oameni au murit, după ce feribotul pe care se aflau s-a scufundat. Vasul cu o capacitate de 80 de persoane transporta 278
23:53 - Joe Biden spune că, în locul Israelului, ar evita să atace câmpurile petroliere din Iran: „M-aș gândi la alte alternative”
23:42 - Alimentul care, consumat în exces, afectează imunitatea și accelerează procesul de îmbătrânire. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:31 - Rusia urmează să îi scoată pe talibani de pe lista organizațiilor teroriste. Serghei Lavrov cere Occidentului să ridice restricțiile care îi vizează pe aceștia
23:09 - Autoutilitară cuprinsă de flăcări în municipiul Suceava. De la ce ar fi pornit incendiul
23:06 - Incident la un liceu din Arad. O profesoară a rămas inconștientă minute bune, după ce o bucată de tencuială i-a căzut în cap
22:44 - Oana Florea: PNL, un partener cu care s-a putut negocia punctual orice măsură și a existat comunicare până când Iohannis a început să își bage coada în coaliție. Viitorul lui job e mai important decât stabilitatea țării (VIDEO)
22:18 - Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu soldații care luptă în regiunea Kursk a Rusiei. Președintele Ucrainei, în vizită în Sumî, regiune din zona de graniță (FOTO, VIDEO)
22:15 - Scandal monstru la Spitalul Colentina, din Capitală. Ce ar fi pățit un pacient internat acolo
21:58 - Cristina Prună (USR): Cred că asta îl vulnerabilizează pe Mircea Geoană! Trebuie să fie mai clar și să lămurească lucrurile acestea (VIDEO)