Eveniment - 22 nov, 17:19
Un şofer român a alertat poliţia franceză joi dimineaţă, după ce a observat migranţi ascunşi în remorca camionului său.
Românul de 30 de ani, care se afla într-o parcare din apropiere de Rouen (nordul Franţei), a constat că încuietorile de la remorcă fuseseră sparte, informează france3-regions.francetvinfo.fr.
El a anunţat rapid poliţia, care a trimis un echipaj ce a inspectat remorca. Forţele de ordine au descoperit, în spatele încărcăturii, şapte migranţi originari din Eritreea, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, intraţi ilegal în Europa.
Ei voiau să ajungă în Marea Britanie. Adolescenţii au fost preluaţi de reprezentanţi locali ai Serviciului de Protecţie a Copilului.