Renumitul regizor de film Alexander Sokurov a fost împiedicat să părăsească Rusia din cauza „un ordin al premierului”, a declarat acesta pentru publicația de știri independentă The Insider.
Sokurov plănuia să treacă cu mașina granița ruso-finlandeză și apoi să ia avionul pentru a zbura la o conferință despre educația artistică la Milano. Călătoria sa a fost confirmată de autoritățile finlandeze și italiene, a precizat el, potrivit The Moscow Times.
Sokurov a depus o plângere la Consiliul Prezidențial pentru Drepturile Omului. „La granița din Rusia, toate aceste planuri au fost complet zădărnicite”, a scris el.
„Timp de câteva ore nu am înțeles ce se întâmplă, unde sunt documentele noastre și de ce nu ni se permitea să trecem granița. În acest timp, sute de mașini treceau pe lângă noi, autobuze întregi pline cu copii ruși și alți cetățeni au fost lăsate să treacă, în timp ce noi stăteam acolo ca și cum am fi fost arestați, așteptând ce – să fim arestați pe bune?”, a mai scris regizorul.
Sokurov a precizat că, atunci când a devenit clar că nu va ajunge cu avionul la Milano, șeful serviciului de frontieră a venit la el.
„Nu s-a putut uita în ochii mei când mi-a spus că am fost împiedicați să plecăm din cauza unei directive a tovarășului Mișușin (Mihail Mișustin, prim-ministrul Rusiei, n.r.), care le interzice oamenilor ca mine să treacă granița. Nu l-am întâlnit niciodată în viața mea pe Mișustin… Nu am nicio idee de ce are atâtea prejudecăți împotriva mea și mă urăște atât de mult”, i-a spus regizorul, ulterior, jurnalistei Ksenia Larina.
Mai târziu, când organizatorii de la conferința de la Milano au sunat la punctul de control la frontieră, serviciile de securitate le-au spus că Sokurov este gata să meargă – fără a preciza unde.
La întrebarea autorităților finlandeze, Ambasada Rusiei a transmis că Rusia nu a ridicat încă restricțiile împotriva COVID-19 privind trecerea frontierelor terestre. Potrivit unui decret al guvernului rus, părăsirea teritoriului țării cu autovehicule, inclusiv cu autobuze obișnuite, este posibilă doar dacă există un motiv întemeiat.
Articolul 27.2 din Constituția Rusiei prevede că „Orice persoană poate părăsi în mod liber Federația Rusă. Cetăţenii Federaţiei Ruse au dreptul de a se întoarce liber în Federaţia Rusă.”