Un refugiat sirian, care locuiește acum în Danemarca, a refuzat să efectueze testul de paternitate, acesta susținând că are trei soții și 20 de copii.
Sirianul face un scandal imens în Danemarca, acuzând autorităţile acestei ţări, care îi condiţionează reîntregirea familiei de efectuarea unui test de paternitate, de încălcarea drepturilor omului, informează Adevărul.
Daham Al Hasam, un sirian în vârstă de 47 de ani declarat inapt pentru muncă acum ceva timp, susţine că a reuşit să ajungă în Danemarca alături de una dintre cele trei soţii ale sale şi de opt dintre cei 20 de copii ai săi, iar acum încearcă să-şi reîntregească familia.
Însă demersul său întâmpină rezistenţă din partea autorităţilor daneze, îngrijorate de costul ridicat al ajutorului social, care ar ajunge la o sumă cuprinsă între 25.000 şi 30.000 de euro lunar.
În 2014, când a sosit pe tărâm danez, refugiatul sirian şi-a exprimat dezacordul cu valorile occidentale. El şi-a exprimat de asemenea refuzul faţă de o eventuală căsătorie a uneia dintre fiicele sale cu un nemusulman.