Un profesor de fizică și chimie din Franța a fost găsit spânzurat într-o clasă în liceul în care preda: „El a fost mereu acolo pentru elevii săi”

Publicat: 16 03. 2023, 17:00
Sursa foto: Freepik

Un profesor de fizică și chimie a ales să moară chiar în locul în care se simțea cel mai bine, într-o sală de curs din liceul în care preda, în Franța. Unitatea de învățământ a fost închisă pe parcursul întregii zile de joi, 16 martie.

Profesorul a ales să își ia viața în locul pe care l-a iubit cel mai mult, sala de curs

Un profesor în vârstă de 58 de ani a fost găsit spânzurat în incinta liceului Arc din comuna Orange, provincia franceză Vaucluse. Elevii liceului nu au participat, joi, 16 martie, la cursuri. Profesorul a ales să comită gestul fatal într-o sală de curs, fiind găsit de femeia de serviciu.

„A fost un profesor foarte tare, foarte drăguț. El a fost mereu acolo pentru elevii săi. Știu că a urmat un tratament psihologic anul trecut pentru că era în depresie. A revenit anul acesta. La începutul anului, era într-o formă grozavă, se descurca foarte bine”, a spus unul dintre elevi.

Tânărul de 16 ani a mai menționat că profesorul părea să se afunde încetul cu încetul.  „Cu cât a trecut mai mult timp, cu atât am văzut că nu mai vrea să predea, pe când la început, era foarte dornic. Doare. Acum două zile, am avut o lecție cu el, și-a făcut singur lecția când am fi putut poate vorbi cu el. E oribil”, a mai spus acesta, potrivit observatornews.ro.

„În fața acestei tragedii, este foarte complicat, este multă emoție, trebuie înțeles. O unitate de suport psihologic va fi, fără îndoială, implementată așa cum se face într-o astfel de situație”, a transmis rectoratul, susținând că este prea devreme pentru a preciza dispozitivul care va fi pus în funcțiune.