Un preot polonez, condamnat la închisoare. Un bărbat a leșinat la orgia din parohia sa

Publicat: 10 04. 2024, 10:08
Sursa foto: Shutterstock

Un preot din Polonia a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru infracțiuni sexuale și furnizare de droguri, după ce un bărbat a leșinat în timpul unei orgii organizată la el acasă.

Preotul nu a lăsat medicii să intre în locuință pentru a ajuta victima

Potrivit presei poloneze, citată de The Telegraph, victima luase prea multe pastile pentru disfuncții erectile. A fost chemată o ambulanță, dar la sosirea paramedicilor li s-a refuzat accesul și au putut să-i acorde ajutor doar după sosirea poliției, scrie G4media.

În caz, preotul, cunoscut sub numele de Tomasz Z, a fost condamnat pentru infracțiuni sexuale, furnizare de droguri și omisiunea de a acorda asistență unei persoane aflate în pericol de a-și pierde viața sau de a suferi vătămări corporale grave.

Daune de peste 3.000 de lire sterline

Totodată, a fost obligat să plătească victimei 15.000 de zloți (3.000 de lire sterline) drept despăgubiri și câteva mii de zloți către un fond creat pentru a ajuta victimele infracțiunilor.

Procesul a avut loc cu ușile închise, a relatat agenția de știri de stat PAP, adăugând că sursele au indicat că nu se va face apel.

Dieceza de Sosnowiec, din sud-vestul Poloniei, a fost cuprinsă de un scandal de când au apărut știrile privind petrecerea sexuală.

Astfel că, Grzegorz Kaszak, episcopul diecezei, a demisionat, dar Vaticanul nu a oferit niciun motiv pentru demisia sa. Tomasz Z a fost eliberat din cler în 2023, în urma informațiilor apărute în presă.