Un polițist a ADORMIT în timp ce îi asigura paza lui Mihai Tudose în vizita de la Chișinău (FOTO)

Publicat: 25 07. 2017, 11:49

Premierul Mihai Tudose a efectuat vineri o vizită în Republica Moldova. Din timpul acestei vizite s-a iscat și un scandal în Republica Moldova, pentru că un polițist care se ocupă cu securitatea premierului român a fost fotografiat în timp ce doarme.

Este vorba de şeful Batalionului Nr.2 al Inspectoratului Naţional de Patrulare, Sergiu Dumitriu, scrie independent.md, un polițist despre care presa moldoveană susține că are o reputație mai dubioasă.

Dumitriu ar fi unul dintre apropiaţii şefului Inspectoratului Naţional de Patrulare, Liviu Baziuc, iar graţie protecţiei acestuia şi a fost numit în funcţie de conducere, chiar dacă se află la vârsta de pensionare, scrie sursa menționată.

Polițistul ar fi unul dintre responsabilii pentru adunarea fondurilor „contabilităţii negre” pentru Baziuc, iar în trecut a primit din contul plătitorilor de impozite 802.000 lei moldovenești pentru rezolvarea problemelor sale de trai.