Un petrolier sud-coreean s-a scufundat în Marea Galbenă în urma unei explozii: 5 marinari au murit, iar alţi 6 sunt dați dispăruţi

Publicat: 15 01. 2012, 14:11

Un petrolier sud-coreean s-a scufundat, duminică, în Marea Galbenă, în urma unei explozii produse la bord, potrivit site-ului Nation.com.

Potrivit oficialilor de la Paza de Coastă sud-coreeană, cinci membri ai echipajului au fost găsiţi morţi, iar alţi şase sunt dați dispăruţi.

Duminică dimineaţă, la bordul navei sud-coreene s-a produs o explozie, în apropierea insulei Jawol, la 32 de kilometri sud-vest de postul sud-coreean Incheon. Potrivit oficialilor de la Paza de Coastă, deflagrația a avut loc departe de frontiera maritimă cu Coreea de Nord, existând puține șanse ca acest incident să fie fost un atac nord-coreean.

Cinci membri ai echipajului au murit pe loc, iar alţi şase sunt dispăruţi. Alţi cinci membri ai echipajului au fost salvaţi.

Potrivit agenţiei Yonhap, cauza exploziei ar putea fi o scurgere de combustibil.