Un partid de opoziție din Ungaria cere verificarea medicală a muncitorilor români ce se întorc din Italia
Coaliția Democrată (DK), o formațiune parlamentară maghiară din opoziție, a cerut guvernului să verifice din punct de vedere medical „masele” de muncitori români care tranzitează Ungaria, venind din zona de nord a Italiei, unde au fost raportate tot mai multe îmbolnăviri cu coronavirus.
Potrivit MTI, Csaba Molnar, vicepreședintele DK, a explicat că formațiunea „nu vrea să provoace panică, dar vrea răspunsuri liniştitoare de la guvern şi de la autorităţi”, și a susținut că, în Italia, lucrează circa două milioane de români, dintre care 800.000 de mii în zona de nord.
El a mai adăugat că tot mai mulți muncitori români au decis să se întoarcă acasă pe fondul epidemiei de coronavirus și a mai spus că, cel mai probabil, aceștia vor trece prin Ungaria în drumul spre casă.
Cum România a introdus mijloace de screening la granițe, Molnar s-a întrebat ce fel de verificări vor face autoritățile maghiare.
La ultimele alegeri generale, cele din 2018, DK a obținut nouă din cele 199 de mandate de parlamentar din Adunarea Națională a Ungariei, dar unul dintre ce legiuitorii săi a trecut la o altă formațiune, astfel că acum mai dispune doar de opt.