Burj Al Babas, un proiect imobiliar început în 2014, are o valoare de 200 de milioane de euro și este localizat în apropiere de Mudurnu, în nord-vestul Turciei, aproximativ la jumătatea distanței dintre Istanbul și Ankara.
Dezvoltatorul său, Sarot Group, nu a reușit să adune întreaga sumă de bani pentru finalizarea proiectului. Compania care s-a ocupat de acest proiect a început să aibă probleme financiare în 2018, care au fost alimentate de criza economică. Astfel, sutele de vile, asemănătoare unor castele, aflate în proces de construcție, au fost abandonate.
Burj Al Babas a fost iniţiat în 2014, „castelele” având preţuri de 400.000-500.000 de dolari. Investitorii înstăriți din zona Golfului trebuiau să achiziționeze imediat proprietățile.
Nu de mult, dezvoltatorul Sarot Group a fost lovit de o hotărâre judecătorească de faliment din cauza unei datorii de 27 de milioane de dolari a Burj al Babas.
Grupul Sarot a conceput proiectul care trebuia să includă 732 de vile în stil castel, piscine, băi turcești, centre de sănătate și înfrumusețare, un centru comercial și o moschee.
Deși mai mulți clienți din Qatar, Bahrain, Kuweit, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au cumpărat aproximativ 350 din cele 587 de vile construite, nu este suficient.
„Nu am reușit să obținem creanțe de aproximativ 7,5 milioane de dolari pentru vilele pe care le-am vândut țărilor din Golf”, a declarat ziarul Hurriyet, citându-l pe președintele Sarot Group, Mehmet Emin Yerdelen, potrivit Adevărul.
„Am solicitat protecția împotriva falimentului, dar tribunalul a decis pentru faliment. Vom face apel la această hotărâre”.