Un om din Hong Kong a fost acuzat de terorism și a devenit prima „victimă” a legislației pentru securitate națională impuse de China

Un om din Hong Kong a fost acuzat de terorism și a devenit prima „victimă” a legislației pentru securitate națională impuse de China
foto: Hepta.ro / DPA Images / Willie Siawillie Siau

Un om, care purta mesajul „Eliberarea Hong Kongului” și a intrat cu motocicleta în poliție la un protest împotriva regimului comunist din China, a devenit, vineri, prima persoană acuzată că incită la separatism și terorism sub noua legislație pentru securitate națională introdusă de Beijing, transmite Reuters.

La începutul săptămânii, Beijingul a adoptat o legislație pentru securitate națională valabilă în fosta colonie britanică, în ciuda protestelor organizate în Hong Kong și a mesajelor tranșante venite dinspre Occident, setând astfel cel mai liber oraș al Chinei și un hub financiar major pe o cale ceva mai autoritară.

Criticii susțin că legile – care sancționează infracțiuni de secesionism, subversiune, terorism și conspirațiile cu forțe străine, cu pedepse până la închisoarea pe viață – au drept scop suprimarea disidenței și a îndelungatei campanii pentru dezvoltarea democrației.

Un om din Hong Kong a fost acuzat de terorism și a devenit prima „victimă” a legislației pentru securitate națională

Poliția din Hong Kong susține că Tong Ying-kit, în vârstă de 23 de ani, a lovit și a rănit mai mulți ofițeri de poliție, la un protest ilegal de miercuri. Filmările de la fața locului arată cum o motocicletă dărâmă mai mulți agenți pe o stradă îngustă, înainte ca șoferul să cadă de pe motor și să fie arestat.

Tong, care a fost internat la spital după incident, a fost inculpat la mai puțin de 24 de ore distanță, iar autoritățile orașului susțin că mesajul pe care îl purta bărbatul – „Eliberarea Hong Kongului, revoluția vremurilor noastre” – intră sub incidența noilor legi ca separatism sau subversiune. Totuși, mesajul este prezent și pe alte pancarte, pe tricouri sau pe pereții din oraș.

Context social tensionat, în cel mai liber oraș al Chinei

Parlamentul Chinei a adoptat noua legislație pentru securitate națională într-un context social deja tensionat, în condițiile în care Hong Kongul fusese deja marcat de proteste pe alocuri violente încă de anul trecut, pe fondul temerilor că Beijingul încearcă să suprime libertățile de care se bucurau locuitorii orașului sub paradigma „o țară, două sisteme” – formulă convenită atunci când a revenit sub domnia Chinei, în 1997.

De partea cealaltă, autoritățile din Beijing și Hong Kong – promotorii noului pachet de legi pentru securitate națională – susține că legislația are ca obiectiv reducerea numărului de „agitatori” și nu aduce vreo atingere drepturilor care au făcut orașul să fie o poartă pentru capitalul ce intră și iese din China.

Chiar și așa, scena internațională este tot mai sceptică, având în vedere că, prevalându-se de noua legislație, autoritățile au arestat deja 10 persoane în mai puțin de 24 de ore de la intrarea lor în vigoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`