Un nou val de caniculă în Franța! Se vor înregistra temperaturi de peste 40 de grade Celsius: „Cel mai fierbinte episod din vara 2023”

Publicat: 18 08. 2023, 16:41
Sursa foto: Pixabay.com

În această perioadă, Franța se va confrunta cu un nou val de caniculă, înregistrându-se peste 40 de grade Celsius, scrie Agerpres. 19 departamente au fost plasate vineri, 18 august, sub alertă portocalie de caniculă.

Temperaturile extreme se vor face simțite în partea de sud-vest, nord-est și câteva zone din Alpi.

Temperaturi extreme în Franța

„În acest weekend, temperaturile caniculare se accentuează, în special în jumătatea de sud a ţării. Se anunţă persistente şi intense, cu valori câteodată mai mari de 40 de grade Celsius în sud-est începând de duminică”, a precizat vineri, 18 august, Météo-France.

Instituția a mai comunicat că „se anunţă ca cel mai fierbinte din vara 2023, dar şi ca unul dintre cele mai tardive cu un astfel de nivel de intensitate”.

Printre categoriile afectate de aceste temperaturi sunt agricultorii.

„Trebuie menţinută bunăstarea animalelor, animalele suferă din cauza caniculei, iar în acest caz, sunt mai puţin productive. Iar apoi, imaginaţi-vă mulsul animalelor la ora 18:00, când sunt practic 40 de grade Celsius, este dificil şi pentru oameni”, a menționat pentru AFP Jean-Claude Huc, preşedintele Camerei de agricultură din Tarn (sud-vest), conform sursei menționate anterior.

Din cauza temperaturilor ridicate, furnizorul de electricitate EDF vrea să reducă producția a două dintre centralele sale nucleare din sud-est și centru-est pentru evitarea unei supraîncălziri excesive a apei fluviului Ron, care răcesc reactoarele.

Tot de valul de caniculă este afectat și domeniul sportiv, lovitura venind înainte de începerea meciului de fotbal din L1 între Lyon și Montpellier, programat pentru sâmbătă, ora 17:00, la Lyon, care a fost reprogramat pentru ora 19:00, din cauza „alertei de caniculă în acest departament”.