Un nou atac armat a avut loc în Statele Unite. Incidetul armat a avut loc în Baton Rouge, în statul Louisiana, unde un suspect a deschis focul în apropierea unei secții de poliție, informează CNN.
Șapte polițiști au fost împușcați. Potrivit presei locale, trei dintre ei ar fi decedați. Conform altor surse, ar fi vorba despre o singură persoană care a fost ucisă, în timp ce alte surse arată că trei persoane au murit, una dintre ele fiind chiar atacatorul.
La ora transmiterii acestei știri, nu se știe cine este persoana care a deschis focul și nici de ce a recurs la acest gest.
Acest atac armat are loc în contextul în care în urmă cu o săptămână a avut loc un incident similar la un miting din orașul Dallas, unde un membru al mișcării Black Lives Matter a deschis focul la o maifestație pașnică și a ucis cinci ofițeri de poliție. A fost un incident cu tentă rasială, individul de culoare deschizând focul cu scopul de a ucide cât mai mulți ofițeri albi.