Un ministru polonez, diagnosticat cu noul coronavirus. Wos: „Mă simt bine” / Polonia, peste 150 de îmbolnăviri și 3 decese

Publicat: 16 03. 2020, 23:13

Michal Wos, ministrul polonez al Mediului, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus. Chiar el a făcut anunțul, luni, pe Twitter.

„Mă simt bine… și îmi exprim solidaritatea față de toți cei care sunt bolnavi”, a scris el pe rețeaua socială.

Până în prezent, autoritățile poloneze au depistat 156 de îmbolnăviri la nivel național. Totodată, trei persoane și-au pierdut viața, în Polonia, în urma infectării. Alte 13 cazuri au fost declarate vindecate.