Caz șocant în sud-estul Angliei, unde un militar a fost înjunghiat la Gillingham, în comitatul Kent, în jurul orei locale 18.00. Autoritățile au anunțat că au prins deja un suspect, un bărbat în vârstă de 24 de ani.
Potrivit autorităților, militarul a fost înjunghiat de un bărbat în apropierea unei cazărmi.Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, era îmbrăcat în uniformă atunci când a fost atacat. Totuși, autoritățile nu au precizat dacă acest atac a fost unul terorist.
Conform unui comunicat al poliţiei, „victima a fost transportată la spital, unde starea sa a fost descrisă ca gravă”, potrivit Știrile ProTv.
Autoritățile au anunțat că au arestat un bărbat de 24 de ani, care este suspect pentru tentativă de omor. „Investigațiile sunt în desfăşurare pentru stabilirea circumstanțelor” agresiunii.
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a postat pe pagina sa de X, unde s-a declarat „şocat şi consternat” de atac. La fel a reacţionat şi ministrul apărării, John Healey, aflat în prezent într-un turneu în mai multe capitale europene pentru întâlniri cu omologii săi.
Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că acesta continuă „să lucreze în strânsă colaborare cu poliţia din Kent pentru a înţelege ce s-a întâmplat”.
Potrivit declarațiilor unui martor, suspectul era pe un scuter înainte de a alerga spre soldat şi a-l înjunghia de mai multe ori. Victima avea „răni pe tot corpul”, a declarat martorul, a cărui identitate nu a fost precizată.