Un român specializat în furturi de telefoane mobile la concerte desfăşurate în Marea Britanie a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare, relatează Manchester Evening News.
Costel Ştefan, în vârstă de 30 de ani, a furat cel puţin 27 de telefoane mobile de la fani adunaţi la un concert al formaţiei Limp Bizkit desfăşurat în februarie în oraşul Manchester.
Bunurile furate au fost găsite într-un sac, în apartamentul din Chorlton al românului, daunele fiind de circa 9.000 de lire sterline (11.000 de euro).
În trecut, românul a fost condamnat şi pentru furturi comise la Festivalul muzical Reading. De asemenea, românul a fost condamnat pentru furturi din conturile unor clienţi ai băncilor din Marea Britanie.
Costel Ştefan a susţinut la început că telefoanele găsite în locuinţa sa sunt ale unui prieten, însă pe parcursul anchetei şi-a recunoscut vina, fiind condamnat la 14 luni de închisoare cu executare.