UPDATE 18.00:Fostul președinte peruan Alan Garcia a murit.
Fostul președinte peruan Alan Garcia s-a împușcat singur, miercuri, după ce poliția ajunsese la casa sa din capitala Lima, pentru a-l aresta într-un dosar de mită, spune o sursă a poliției, potrivit Reuters.
Garcia (69 de ani) a fost dus de urgență la Spitalul Casimiro Ulloa, precizează sursa, care nu a fost autorizată să ofere alte declarații presei. Totuși, postul de televiziune local America a povestit că, în timpul operației, fostul șef de stat din Peru a intrat în comă.
Erasmo Reyna, avocatul lui Garcia, a mărturisit că acesta se află într-o stare „delicată”.
„Chiar acum este operat. Să ne rugăm la Dumnezeu să-i dea putere!”, a spus avocatul.
Alan Garcia, un orator foarte priceput, a condus Peru în două mandate. El a câștigat primul mandat în anul 1985, ca un naționalist foarte vocal din partea partidului Apra. Ceva mai târziu, în 2006, el a câștigat încă cinci ani în fruntea statului peruan din postura de candidat independent.