Un fost fotbalist este propunerea partidului de guvernământ din Georgia pentru funcţia de şef al statului

Publicat: 27 11. 2024, 13:55
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Partidul de guvernământ din Georgia, Visul Georgian, a prezentat miercuri candidatura deputatului Mihail Kavelaşvili, un fost fotbalist, pentru postul de şef al statului, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

Dacă Visul Georgian ar fi nominalizat o zebră, ar fi fost același lucru

„Este un patriot, fidel principiilor sale”, a spus liderul Visului Georgian, miliardarul Bidzina Ivanişvili, când a anunţat candidatura lui Kavelaşvili, 53 de ani, deputat pentru Forţa Populară, o mişcare aliniată guvernului.

După ce va fi ales, a adăugat magnatul, „el va apăra interesele Georgiei şi ale poporului ei şi nu va servi forţelor străine”.
Este de la sine înţeles că Kavelaşvili, care în anii săi ca fotbalist a jucat la Dinamo Tbilisi, Manchester City şi mai multe cluburi elveţiene, va fi următorul preşedinte al ţării, întrucât nu va fi ales prin vot universal, ci prin votul unui colegiu electoral format din 300 de membri, în care Visul Georgian are o mare majoritate.

Colegiul electoral, care va alege preşedintele pe 14 decembrie, este format din 150 de deputaţi ai parlamentului, 21 de membri ai Republicii Autonome Adjara, 20 de membri ai Consiliului Suprem al Abhaziei (în exil din 1993) şi 109 deputaţi locali.

„Dacă Ivanişvili ar fi nominalizat zebra din grădina sa privată drept candidat la preşedinţie, ar fi obţinut acelaşi efect: discreditarea funcţiei de preşedinte”, a declarat presei deputatul Pasta Mandjgaladze, liderul coaliţiei de opoziţie Unitate-Mişcarea Naţională