Un fost agent KGB a analizat fotografiile cu Putin: „Trebuie să aibă încredere totală în el însuși. Dar când te crezi cel mai deștept om din sală, te îndrepți spre eșec”

Un fost agent KGB a analizat fotografiile cu Putin: „Trebuie să aibă încredere totală în el însuși. Dar când te crezi cel mai deștept om din sală, te îndrepți spre eșec”
Un fost agent KGB a analizat fotografiile cu Putin. / Foto: Kremlin.ru

Jack Barsky, fost agent KGB, a analizat o serie de fotografii cu Vladimir Putin, în care apare la mese foarte lungi alături de oficialii occidentali sau militari, clasificându-le drept „bizare”.

Fostul agent KGB a susținut că imaginile denotă încrederea liderului de la Kremlin, însă atitudinea superioară a acestuia înseamnă drumul spre „eșec”, potrivit CNN, preluat de Digi24.

„Când te crezi cel mai deștept om din sală, te îndrepți spre eșec”

Acesta susține că postura de dictator a lui Vladimir Putin presupune încredere totală în el însuși, ceea ce reiese din fotografiile din timpul mandatului acestuia.

Un dictator ca Vladimir Putin, care are în subordine o țară întreagă, trebuie să aibă încredere totală în el însuși. Și au mai fost și alte fotografii bizare din timpul mandatelor lui Putin – când apare călare pe un cal sau când joacă hochei cu echipa națională. Arată că are această încredere. Dar când te crezi cel mai deștept om din sală, te îndrepți spre eșec”, a spus Barsky.

„Eu nu cred că aceștia nu știau cum va reacționa poporul ucrainean”

Jack Barsky a mai susținut că liderul de la Moscova se aștepta la rezistența poporului ucrainean, însă a ignorat acest aspect, „pentru că a crezut că el știe mai bine”.

„Cred că a ajuns în acest punct. E posibil să nu fi ținut cont de informațiile primite și acum dă vina pe oameni din FSB pentru că nu l-au informat corect. Eu nu cred că aceștia nu știau cum va reacționa poporul ucrainean. Probabil că i-a ignorat, pentru că a crezut că el știe mai bine”, a adăugat fostul agent KGB.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:28 - Fost atacant la Arsenal a fost arestat pentru contrabandă cu substanțe ilegale. Fotbalistul a fost prins cu 60 kg de canabis
19:24 - Marian Rasaliu: Dacă PSD n-ar fi venit la guvernare alături de PNL, ar fi fost un dezastru pentru România. Relația dintre USR și PNL a trântit România jos de tot (VIDEO)
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)