În platoul televiziunii Rossyia-1 a fost invitat un nou expert militar rus care să discute despre războiul provocat de Vladimir Putin în Ucraina, dar analiza acestuia nu s-a ridicat la nivelul propagandei Kremlinului.
Expertul a început prin a afirma că, pe informațiile existente și a modului în care sunt poziționate forțele ucrainene în estul țării, forțele armate ale Ucrainei ar dispune de până la 35 de batalioane „naționaliste” pe frontul din Donbas, „o forță foarte mare”, potrivit hotnews.ro.
Analistul a susținut că soldații ucraineni sunt „foarte motivați” și că nu pot fi descurajați decât printr-o înfrângere militară: „Va trebui fie să îi distrugem, fie să așteptăm până când înregistrează un număr mare de răniți și pierderi în masă. Trebuie să îi convingem prin forță, care este calea diplomatico-militară”.
Acesta a adaugat că în sudul Ucrainei, în apropierea Herson, sunt repurtate „unele succese” dar că în zonă luptă pușcași marini ucraineni din unități militare foarte puternice și foarte motivate. „Cu aceștia trebuie acționat doar prin forță, însemnând că vor trebui distruși fizic, nu există nicio altă cale”, a explicat specialistul.
After his grim assessment of Russia’s struggles in its invasion of Ukraine, senior military analyst Mikhail Khodaryonok was apparently set straight by unnamed handlers behind-the-scenes. Today, he is back, sternly cautioning everyone not to underestimate Russia’s military might. pic.twitter.com/MHC6rcBLsU
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) May 19, 2022
„Nu are sens să intrăm în orașe mari în momentul de față. Toate sunt minate. Toate școlile, spitalele și pozițiile de artilerie. Am risca pierderi majore doar pentru a ne pune steagul în centrul orașului. Așadar nu are nicio noimă”, a spus acesta.
Expertul militar a declarat că, pentru moment, forțele rusești folosesc artilerie, lansatoare de rachete, obuziere, tunuri și „niște aviație, dar nu prea multă”, o recunoaștere subtilă a unuia dintre cele mai mari eșecuri înregistrate de forțele armate rusești în Ucraina, faptul că nu au reușit să obțină supremația aeriană, în pofida superiorității masive de care s-a bucurat la declanșarea invaziei, mai arată sursa citată.
De asemenea, analistul vorbește și despre ofensiva din zona orașului Krivoi Rog: „De ce nu intrăm în Krivoi Rog? Este un oraș mare, este prea greu de cucerit pentru forțele noastre armate fără a le pune în pericol”.
La jumătatea lunii mai acesta a oferit o perspectivă sumbră asupra situației militare din Ucraina, afirmând că soldații ucraineni sunt pregătiți să lupte până la ultimul om și amintind că Rusia este izolată din punct de vedere geopolitic.
Cu toate acestea, el a respins și informațiile vehiculate de televiziunile din Rusia potrivit cărora o prăbușire a forțelor armate ucrainene este iminentă. „Aceste lucruri, sunt, ca să mă exprim cu blândețe, false”, a subliniat analistul.