Un elicopter ONU a fost capturat de teroriști. Opt pasageri se aflau la bord

Publicat: 11 01. 2024, 09:59
Sursa foto: Pixabay

Un elicopter al ONU la bordul căruia se aflau mai mulți pasageri a fost capturat de către gruparea teroristă al-Shabaab după ce a aterizat de urgență într-o zonă controlată de un grup în Somalia.

Elicopter capturat de teroriști în Somalia

Purtătorul de cuvânt al ONU a confirmat incidentul și a transmis că organizația va evalua situația, conform știrileprotv.

Elicopterul a fost nevoit să aterizeze de urgență din cauza unei probleme mecanice, în regiunea Galmudug din Somalia, controlată de gruparea teroristă afiliată Al-Qaida.

La bordul aeronavei se aflau opt pasageri, printre care erau și străini, iar operațiunea de salvare este în desfășurare.