Poliția a arestat un suspect după ce mai mulți elevi au fost răniți într-un atac cu cuțitul petrecut la o școală din orașul Wuppertal din vestul Germaniei, informează bbc.com.
Poliția a declarat că o operațiune de amploare a fost în desfășurare joi, 22 februarie, în Wuppertal, un oraș în landul Renania de Nord-Westfalia, după ce cinci persoane au fost rănite. Incidentul a avut loc la liceul Wilhelm Dörpfeld din cartierul Elberfeld al orașului.
Un profesor a spus că elevii au fost atacați cu un cuțit și o foarfecă. De asemenea, s-a precizat faptul că aceștia s-au baricadat în sălile de clasă.
„Suntem la fața locului cu un număr mare de ofițeri. Sunt școlari răniți”, a declarat poliția Wuppertal pe X, fost Twitter.
Aktueller Einsatz der #Polizei an einer Schule in #Elberfeld: Wir sind mit vielen Einsatzkräften vor Ort. Es gibt verletzte Schüler. Ein Tatverdächtiger ist sicher. #Wuppertal
— Polizei NRW W (@polizei_nrw_w) February 22, 2024
Presupusul atacator, care era elev la școală, a fost arestat, conform cotidianului german Bild. În plus, acesta a fost la rândul lui rănit.
Poliția a spus că situația este sub control și copiii sunt în acest moment în siguranță.