Un electrician concendiat că a băut alcool trebuie reangajat sau să primească zeci de mii de euro despăgubiri, a stabilit instanța

Un electrician concendiat că a băut alcool trebuie reangajat sau să primească zeci de mii de euro despăgubiri, a stabilit instanța
Foto simbol: Pixabay

O instanță din Spania a stabilit că o firmă a greșit atunci când a concediat un electrician care este posibil să fi băut peste trei litri de bere într-o singură zi, deoarece nu a dovedit că acesta era „în stare de ebrietate, intoxicație alcoolică sau beție”, sau că era incapabil să își îndeplinească sarcinile, relatează The Guardian.

Electricianul trebuie reangajat sau să primească zeci de mii de euro despăgubiri, a stabilit instanța

Decizia a fost luată de instanța supremă din regiunea Murcia, care a ajuns la concluzia că firma de electricitate nu a oferit suficiente motive pentru demiterea bărbatului, așa că trebuie să îl reangajeze sau să îi plătească despăgubiri în valoare de 47.000 de euro. Instanța a menționat firma nu a luat în considerare nici efectul verilor călduroase din Murcia, care ar fi putut reprezenta un motiv pentru decizia bărbatului de a consuma alcool.

Bărbatul, care lucra pentru companie de 27 de ani, a fost demis în septembrie 2021, după ce a fost urmărit timp de câteva zile, în iulie 2021, de un detectiv privat contractat de angajatorii săi.

În scrisoarea de demitere se susține că, pe 5 iulie 2021, bărbatul și unul dintre colegii săi au fost observați oprindu-se la un pahar la un bar, la 8.27 dimineața, cu toate că detectivul nu a precizat dacă a fost vorba despre alcool sau nu.

La ora prânzului, cei doi și-au cumpărat o pâine, ceva mâncare, patru cutii de bere San Miguel și un litru de bere Estrella de Levante. În aceeași zi, bărbatul a fost văzut bând o altă cutie de bere.

Cu puțin timp înainte de ora 18.30, el a fost văzut achiziționând și consumând o altă cutie de bere, pentru ca mai apoi să meargă la sediul companiei din Murcia ca să lase duba firmei.

Nu a fost singura zi în care a fost văzut consumând alcool.

În scrisoare se mai menționa că bărbatul a fost concediat „pentru consum repetat și excesiv de alcool în timpul programului de muncă, care i-a periclitat bunăstarea fizică și pe aceea a colegilor săi” atât când se afla la lucru, cât în mașina companiei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`