Un document ”top secret” cu tot ce ține de vizita lui Joe Biden în Irlanda a fost găsit pe străzile din Belfast

Un document ”top secret” cu tot ce ține de vizita lui Joe Biden în Irlanda a fost găsit pe străzile din Belfast
Foto: Hepta/Abaca Press / Pool/ABACA.

În document sunt detaliate desfăşurarea forţelor de poliţie pe străzile capitalei nord-irlandeze, Belfast. Documentul confidenţial referitor la vizita preşedintelui american Joe Biden în Regatul Unit şi Irlanda, care conţine numeroase informaţii confidenţiale, a fost găsit pe străzile Belfastului.

Documentul conține inclusiv numele agenților care securizează zona

Măsuri de precauţie importante au fost luate, în contextul în care spectrul tensiunilor intercomunitare reapare, însă se pare că au fost insuficiente.

Mai grav, documentul conţine itinerariul precis al şefului statului american, numele agenţilor desfăşuraţi în vederea securizării zonei, adresa şi numărul de telefon al conducătorilor Serviciului Poliţiei Irlandei de Nord (PSNI).

PSNI a confirmat că a avut loc o falie de securitate în vizita preşedintelui american. O ”anchetă a început şi l-am informat pe însărcinatul cu gestionarea riscurilor”, a anunţat PSNI.

Irlanda de Nord, care nu mai are un Guvern local de peste un an de zile, din cauza tensiunilor moştenite ale Brexitului, trăieşte sub spectrul violenţelor intercomunitare între catolici şi protestanţi, susţinători ai unei reunificări cu Irlanda şi, respectiv, ai Coroanei britanice.

Joe Biden şi-a început marţi seara această vizită oficială foarte personală, de patru zile, pe insula strămoşilor săi, în cadrul căreia vizitează joi satul natal al familiei sale, care a fugit din ţara devastată de foamete, în secolul al XIX-lea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)