Un caz revoltător vine din Cluj-Napoca, acolo unde un curier în vârstă de 69 de ani a fost bătut în scara unui bloc de către bărbatul căruia îi înmânase un aviz de întrerupere a luminii.
Curierul a fost împins și lovit în scara blocului, până a căzut la pământ. Se pare că acesta i-ar fi dus bărbatului o somație din partea unui furnizor de energie. Bărbatul de 69 de ani este pensionar și își rotunjea veniturile livrând facturi, informează bzc.ro.
Poliţia din Cluj a precizat că incidentul s-a petrecut în luna iunie în scara unui bloc din Cluj-Napoca, unde un curier a fost agresat de un bărbat. „Un bărbat în vârstă de 69 de ani, care desfășura activități în cadrul unei societăți private din domeniul comunicațiilor poștale, ar fi fost agresat fizic în scara unui imobil situat în municipiul Cluj-Napoca”, a transmis marți IPJ Cluj.Agresorul a fost identificat, iar cercetările continuă, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.