Un curier care livra mâncare a ajuns, fără să vrea, să transporte droguri. Cum a descoperit bărbatul adevărul

Publicat: 26 11. 2024, 23:28
Sursa foto: Freepik / @freepik

Un șofer din New Jersey al unei companii care se ocupă cu livrarea mâncării, a descoperit la puțin timp după ce a ridicat o comandă, că burritoul pe care îl transporta nu era chiar ce părea a fi.

Curierul a ridicat comanda de la un restaurant local din Lindenwold, N.J. și urma să o livreze la Glassboro. Însă, curierul a fost nevoit să se oprească din drumul său, în Washington Township, pentru a investiga de un provenea mirosul puternic și distinct de marijuana, a scris poliția din Washington Township, într-o postare pe Instagram, potrivit People.

Curierul a apelat la ajutorul polițiștilor

Șoferul a sunat la Poliție, iar odată ajuns la fața locului, ofițerul Lou DeStefano a început să desfacă folia de aluminiu în care se presupunea că este învelit burritoul. În loc de lipia caldă pe care se aștepta să o vadă, în folia de aluminiu era înfășurată o pungă, în care se găseau aproape 30 de grame de marijuana.

„Acesta nu a fost genul de ‘wrap’ pe care l-a comandat nimeni”, a scris poliția din Washington Township în postarea lor pe Instagram.

„’Burrito-ul’ este acum în evidență noastră și ‘gătim’o anchetă”, au mai scris polițiștii.

De asemenea, în pachet au mai fost descoperite o sticlă de apă și o cutie de supă.

New Jersey a legalizat consumul de cannabis în 2021, iar persoanele au voie să dețină până la 170,10 grame. Vânzările sunt permise exclusiv în dispensare autorizate de stat și numai până la 28,35 grame deodată. În cazul pachetului livrat de curier nu este clar dacă marijuana era transportată ca parte a unei tranzacții.