Un copil și tatăl lui, bolnav de cancer terminal, dați jos dintr-un avion. „Ca tată am stat neputincios acolo. Mă uitam la oameni în timp ce aplaudau și dădeam din cap, dorindu-mi să coboram cât mai repede”

Un copil și tatăl lui, bolnav de cancer terminal, dați jos dintr-un avion. „Ca tată am stat neputincios acolo. Mă uitam la oameni în timp ce aplaudau și dădeam din cap, dorindu-mi să coboram cât mai repede”
Foto: t2t.ro

Un copil însoțit de mama și tatăl lui, bolnav de cancer terminal, au fost dați jos din avion, după ce băiețelul a avut o reacție alergică. După incident, pasagerii au început să aplaude, iar gestul l-a rănit grav pe copil.

Călătoria era una specială pentru familie, deoarece tatăl băiatului are cancer în fază termminală, iar aceasta a fost una dintre ultimele ocazii ca cei trei să fie împreună.

După ce au urcat în avion, copilul a început să se scarpine. „Îl mânca peste tot, a făcut pete roșii pe piele. Am informat-o pe stewardesă care ne-a spus că la bordul oricărui avion se află un caine. La final ne-a zâmbit, ceea ce în opinia mea, a fost o dovadă de nepăsare”, a declarat mama copilului pentru kcentv.com.

După incident, familia a fost rugată să părăsească aeronava, iar ceilalți pasageri au început să aplaude.

„Ca tată am stat neputincios acolo. Mă uitam la oameni în timp ce aplaudau și dădeam din cap, dorindu-mi să coboram cât mai repede”, a spus bărbatul.

Compania aeriana le-a cerut scuze membrilor familiei pentru disconfortul creat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`