Un congresman american cere o anchetă privind scurgerea de informatii despre Remdesivir, medicamentul care ar putea trata coronavirusul
Un congresman american a cerut, vineri, ca o comisie să investigheze scurgerea către presă a unui videoclip care arată medicii de la Universitatea din Chicago vorbind cu entuziasm despre un medicament experimental pentru tratarea Covid-19.
Lloyd Doggett, președintele Subcomisiei pentru sănătate, a spus că scurgerea a fost „atât de semnificativă” într-un moment în care lumea este „atât de disperată să găsească o leac”. Medicii de la Universitatea din Chicago sunt în plin proces de testare a medicamnetului remdesivir, un tratament antiviral fabricat de Gilead Sciences la pacienții cu Covid-19, scrie CNN.com.
Dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecțioase la Universitatea din Chicago, conduce studiul clinic finanțat de Gilead: „Cea mai bună veste este că cei mai mulți dintre pacienții noștri au fost deja eliberați, ceea ce este minunat. Am avut doar doi pacienți care au pierit”, a spus Mullane în videoclip. Videoclipul a fost difuzat la STAT News, un site de știri despre sănătate, care l-a publicat joi după-amiază. Povestea a fost distribuită pe scară largă de alte publicații și agenții de știri, inclusiv CNN, iar stocurile Gilead au crescut cu 12%.
Doggett, avocat, a menționat că „furnizarea de informații destinate să afecteze piața bursieră nu este ceva permis de legea federală”. El a spus că nu este clar de unde a venit scurgerea. „De aceea avem nevoie de o investigație amănunțită „.
Un purtător de cuvânt al companiei Gilead, Chris Ridley, a declarat că producătorul farmaceutic nu a fost implicat în scurgerea de informații. Universitatea din Chicago desfășoară două studii privind eficiența remdesivir care sunt plătite de Gilead: unul la pacienții cu simptome severe și celălalt la pacienții cu simptome moderate. „Majoritatea pacienților noștri sunt cu simptome severe și majoritatea pleacă după șase zile, așa că durata terapiei nu trebuie să fie mai mare de 10 zile”, a declarat Mullane în videoclip.
Medicamentul este fabricat de compania Gilead Sciences și a fost gândit inițial pentru Ebola, fără însă prea mare succes pentru tratarea acestei maladii, dar mai multe teste făcute pe animale a arătat că este eficient împotriva coronavirusului prezent atât în SARS, MERS și acum COVID-19.