Un cerșetor român, LECȚII DE SURPAVIEȚUIRE în Corriere della Sera

Publicat: 13 01. 2017, 18:01

Gerul polar a lovit aproape toată Europa. Nici Italia nu a făcut excepție, iar jurnaliștii unuia dintre cele mai titrate ziare din peninsulă a mers pe stradă pentru a vorbi cu surpaviețuitorii care trăiesc în stradă. Între aceștia, și un român.

Petru Mitrică din Iași le-a povestit gazetarilor de la Corriere dela Sera măsurile pe care trebuie să le ia un om fără adăpost pentru a putea trece de iarna grea.

“Dacă dormi în aer liber cum mi se întâmplă mie, alegi un cartier bun, trebuie să fie un cartier de bogați: e mai multă poliție și ești în siguranță.

Dacă nu găsești un portic liber, cauți grătarele de la metrou: ceva curenți de aer cald se simt chiar și noaptea târziu.

Fundamental este să ai un sac de dormit. Pui trei, patru, în esență toate perechile de ciorapi, și scoți încălțămintea pe care oricum cu picioarele înfofolite nu mai reușești să o porți, având grijă să o tragi înăuntru și să o așezi la capătul sacului. Niciodată să nu o lași afară, altfel o fură: este regulă. Niciodată să nu uiți să-ți ascunzi încălțămintea, nici dacă ești complet beat”, ”, spune Petru, întâlnit de reporterul italian la o cantină Caritas din Milano, potrivit gazetaromaneasca.ro.

Petru, fost șofer și divorțat, are ochi mari albaștri umezi din cauza alcoolului, iar tensiunea sau tristețea sa nu este ascunsă de continuele zâmbete.