Un cercetător român din SUA a murit în urma unei explozii, în laboratorul în care lucra
Un cercetător român de la Institutul Membrane Techonology and Research Inc din California a murit, joi, în urma unei explozii care a izbucnit în laboratorul în care lucra, informează NBC Bay Area.
Incidentul a avut loc în timp ce Adrian Martin, în vârstă de 56 de ani, pregătea un amestec de pre-combustie format din metan, heliu și azot.
Explozia a fost atât de puternică încât o femeie care se afla lângă ușa laboratorului a fost aruncată cu putere pe hol, dar a supraviețuit suferind câteva leziuni ușoare la timpan.
Potrivit șefului pompierilor de la laboratorul din Menlo Park, Harole Schapelhouman, Adrian Martin a fost rănit grav. El a fost scos din laborator, dar a suferit un stop cardiac și a murit la fața locului.