Un bugetar de lux a fost plătit cu peste 500.000 de euro, deși a lipsit de la serviciu timp de 15 ani. Cum a reușit „performanța”
În timp ce unii oameni încearcă din răsputeri să obțină venituri cât mai mari din ore suplimentare de muncă, alții câștigă sume consistente cu efort și investiții zero.
Este cazul unui bugetar din Italia, poreclit „regele absențelor” în presa din peninsulă.Nu doar în România se câștigă bani în sistemul public fără a depune un minimum de efort.Nu mai puțin de 538.000 de euro a încasat italianul până în prezent, fără să mai treacă pe la serviciu din anul 2005, informează The Guardian.
„Regele absențelor” ar fi apelat la metode extreme pentru a frauda sistemul
Bărbatul în vârstă de 67 de ani avea contract de muncă cu spitalul Pugliese Ciaccio, din orașul sudic Catanzaro. Italianul este cercetat pentru abuz în serviciu, uz de fals și extorcare. Pe lângă acesta, șase manageri sunt investigați pentru că i-ar fi permis individuluisă lipsească de la serviciu.
Potrivit investigației „Part Time”, bugetarul a amenințat un director al spitalului, o femeie, astfel încât să nu se înceapă o cercetare disciplinară împotriva lui. Între timp, directorul s-a pensionat, iar niciunul dintre managerii care l-au succedatnu l-ar mai verificat pe escroc.
De- a lungul ultimilor ani, în presa italiană au ieșit la suprafață mai multe cazuri asemănătoare, absenteismul de la muncă devenind o problemă foarte gravă în peninsulă, ceea ce a determinat în 2016 înăsprirea legii.