Un britanic roșcat este acuzat că plănuia uciderea prinților Charles și William pentru ca Harry să devină rege
Un britanic este judecat la Londra pentru că ar fi plănuit atacuri terorist împotriva unor persoane cu părul închis la culoare, scrie Mediafax.
Procurorii susțin că Mark Colborne (37 de ani) se simțea marginalizat din cauză că este roșcat, astfel că plănuia uciderea prinților Charles și William pentru ca Harry, roșcat ca el, să devină rege.
Cazul datează din iunie 2014, când mama și fratele vitreg al bărbatului au anunțat poliția după ce au găsit în dormitorul acestuia substanțe chimice și bilete în care erau scrise detalii despre ura pe care o avea pentru „negri și idioți caucazieni”.
Ulterior au fost descoperite date potrivit cărora bărbatul a căutat pe internet informații despre fabricarea explozibililor și otrăvurilor, plus ingredientele necesare preparării.
„Ia o puşcă cu amortizor, ocupă o poziţie bună şi trage un glonţ în capul prinţului Charles. El este protejat, dar nu foarte protejat. Mi-aş sacrifica viaţa pentru a trage acest foc. Ucide-i pe Charles şi William, iar Harry devine rege. Ucide tiranii”, scria Colborne.
„Vreau să vadă tranziţia mea de la o biată minoritate roşcată victimizată, peste care se trece constant, la un terorist militar”, motiva el intenția.